toolbar powered by Conduit

joi, 29 aprilie 2010


"In Memoriam Laura Stoica" - un eveniment in premiera
webmaster / joi, 29 apr 2010Laura Stoica
Clubul El Primer Comandante incepe o serie de evenimente In Memoriam. Artisti consacrati care au impresionat prin talentul lor vor fi comemorati in cadrul unor seri speciale alaturi de fani. Prima seara este astazi, 29 aprilie, cand cei care au iubit-o si au ascultat muzica Laurei Stoica sunt asteptati la El Primer Comandante.

Toti cei prezenti vor putea viziona videoclipuri mai vechi de-ale Laurei, vor asculta piesele care au facut-o celebra si vor putea cumpara albumele ei, printre care si Vino, care a aparut in noiembrie 2009 si care contine melodii noi pe care artista nu a reusit sa le lanseze in timpul vietii.

In aceasta seara, incepand cu ora 21.00, se da adunarea la El Primer Comandante pentru a asculta muzica buna si o voce extraordinara a muzicii romanesti, Laura Stoica.

marți, 27 aprilie 2010

Despre prietenie

Se spune ca a fi sincer inseamna a nu ascunde nimic celuilalt, a te deschide tot. Este exact, dar criteriul acestei sinceritati il are intotdeauna celalalt, nu tu. Esti considerat sincer nu \"cand nu ascunzi nimic\" celuilalt, ci cand nu ascunzi ceea ce asteapta de la tine sa ascunzi.
Este poate paradoxal, dar asa e; sinceritatea ta nu se verifica prin tine, ci prin celalalt. Esti considerat sincer numai atunci cand spui ceea ce vrea si ceea ce asteapta altul de la tine sa spui. Daca ii marturisesti unei prietene ca e frumoasa si inteligenta, in timp ce ea nu e nici una nici alta, nu esti sincer. Daca ii spui ca e urata si foarte putin desteapta, esti sincer. Dar marturiseste-i ca toate acestea n-au absolut nici o importanta, ca altele sunt lucrurile pe care ai dori sa i le spui, ca isi macina timpul intr-un mod stupid, ca traieste o himera, ca viseaza la lucruri ce o indeparteaza de adevar si de fericire atunci sigur nu esti nici sincer, esti nebun.

Este poate ciudat, dar ne temem de o lume \"defavorabila\", de un mediu strain, cu care nu putem comunica, fatza de care nu putem fi \"sinceri\". Pentru a nu fi singuri vrem ca lumea sa fie sincera cu noi. Doar sinceritatea ne da aceasta certitudine ca suntem inconjurati de prieteni, de oameni care ne iubesc, ca nu suntem singuri. De aceea in ceasurile de mare singuratate se fac cele mai multe confesiuni, se deschid sufletele, oamenii se cauta unul pe altul: tocmai pentru a anula acel sentiment al izolarii definitive.
Sinceritatea este si ea, ca atatea altele, un aspect al instinctului de conservare. De fapt, sinceritatea participa la acea complicata clasa de sentimente si orgoliu ce se numeste prietenie si care, trebuie sa recunoastem, constituie unul dintre cele mai serioase motive de a iubi viata. In prietenie se intampla acelasi lucru: esti iubit nu pentru ceea ce esti tu, ci pentru ceea ce vede si crede prietenul tau in tine. Tu, omul, esti sacrificat intotdeauna. Esti iubit nu pentru tine, ci pentru ceea ce poti da, ceea ce poti justifica, verifica, contrazice sau afirma in sentimentele prietenului. Si nu te poti plange, pentru ca si tu faci la fel; toata lumea face la fel.

Ceea ce intristeaza oarecum intr-o prietenie este faptul ca fiecare dintre prieteni sacrifica libertatea celuilalt. Prin \"libertate\" inteleg suma posibilitatilor lui, vointa lui de a se schimba, de a se modifica, de a se compromite.
Esti iubit pentru ca prietenii s-au obisnuit cu tine sa te vada pe strada, sa te intalneasca la un anumit local sau pe terenul de sport, s-au obisnuit sa mergi cu ei la cinematograf, in vizita la cunostinte, sa-ti placa, in general, ceea ce la place si lor, sa gandesti, in general, ceea ce gandesc si ei. Unde esti tu in toate aceste sentimente ale lor? Esti descompus, distribuit si asimilat dupa vointa sau capriciul lor; iar tu faci la fel. Daca intr-o zi vrei sa faci altceva decat ceea ce se asteapta de la tine sa faci, atunci nu mai esti un bun prieten, atunci incomodezi, obosesti, stanjenesti. Cateodata esti tolerat; aceasta e tot ce poate oferi dragostea prietenilor tai libertatii tale: toleranta.

miercuri, 21 aprilie 2010



Bocet pentru Tatiana

Adrian Paunescu





Se-aliniaza stirile atroce,

Sub care omul bâjbâie înfrânt,

Si, Doamne, cum peste aceasta voce

Accepti sa puna un gropar pamânt?



Neverosimil se întâmpla toate

Furtunile au rupt pe strazi copaci,

În toate casele de sanatate

Nu mai exista loc pentru saraci.



Asfixiati de epoca mizera,

Ne amăgim ca vom scapa în cer,

Dar moartea, zilnic, printre noi prospera

Si taxe pentru ea ni se si cer



De-a-ndoaselea e rânduit destinul,

E greu si pe pamânt, si sub pamânt

Si între noi ne macinam continuu

Si nimenea nu e de neînfrânt.



De-un timp încoace, farsa ne îngâna,

În permanenta stare de razboi,

Purtam în palme propria tarâna

Si ne miram ca seamana cu noi



Si, Doamne, se acutizeaza rana

Si te-am ruga, ai grija, daca vrei,

S-o tii în preajma Ta pe Tatiana,

Punând pamânt de flori pe vocea ei.



Pe-aici, e o dezordine cumplita,

Mor tineri multi si îi petrec batrâni,

E, poate, cea din urma reusita

A Mioritei scapatând la stâni



Si totusi ce delir de stiri atroce,

Furtunile au darâmat paduri

Si merge în pamânt aceasta voce,

De ce de ea nu vrei sa te înduri?



Învata însaşi ploaia sa murmure

Un cântec trist, dar moartea-i spune "Taci",

Copacii ratacesc fara padure,

Padurea moare fara de copaci.

marți, 20 aprilie 2010

MOARTEA CAPRIOAREI

Moarta caprioarei
de Nicolae Labis
Nicolae Labis (1935-1956) este promotorul unei noi viziuni poetice in anii "obsedantului deceniu", fiind, prin intoarcerea lirismului la izvoarele firesti ale poeziei, precursorul noii generatii de poeti din anii 60. Eugen Simion il numeste "buzduganul unei generatii", lui Labis urmandu-i in mod firesc Nichita Stanescu, Marin Sorescu, Ana Blandiana, Adrian Paunescu, Cezar Baltag s.a.
Debuteaza in anul 1950 la ziarul "Zori noi" din Suceava, publicand apoi in "Viata roma¬neasca". Anii cei mai buni ai activitatii sale poetice sunt 1954-1956. Debuteaza cu volumul "Primele iubiri" in 1956, pregatind "Lupta cu inertia", aparuta postum, in 1958. Volume postume sunt "Primele iubiri" (1962), "Versuri" (1964), "Moartea caprioarei" (1964), "Albatrosul ucis" (1966), "Poezii" (1971), "Sunt spiritul adancurilor" (1971), "Varsta de bronz" (1971), "Primele iubiri. Premiers amours" (1974). Arta sa poetica este "Moartea caprioarei", un frame al cumplitei secete din 1946.
Tragicul accident care ii curma viata il inregistreaza sub forma unei poezii de o mare incarcatura lirica, metafora "pasarii cu clont de rubin" fiind a nesfarsitului tavalug al zeului mortii: "Pasarea cu clont de rubin/ S-a razbunat, iat-o, s-a razbunat./ Nu mai pot s-o mangai./ M-a strivit/ Pasarea cu clont de rubin,// Iar maine/ Puii pasarii cu clont de rubin,/ Ciugulind prin tarana,/ Vor gasi poate/ Urmele poetului Nicolae Labis/ Care va ramane o amintire frumoasa...". Poetul viseaza totusi o zi a marii eliberari de moarte, cand demonul cumplit al stingerii va fi invins: "Si atunci/ pasarea cu clont de rubin/ ne va privi clampanind furioasa,/ ghearele ei se vor crispa pe o craca rosie,/ aripile ei se vor chirci/ va fi apucata de convulsii/ si noi o vom privi zvarcolindu-se,/ si vom rade de ea,/ si vom putea socoti/ abia atunci/ ca am razbunat macar in parte/ moartea caprioarei cu narile infiorate..." ("Cantec de lebada" din revista "Ramuri", 1983).



Poezia "Moartea caprioarei" se proiecteaza pe fundalul secetei cumplite de dupa al doilea razboi mondial, care transforma peisajul terestru, vazut prin ochii unui copil stapanit de foame, in unul cu aspect desertic, selenar, de pe care se inalta flacari infernale: "Seceta a ucis orice boare de vant./ Soarele s-a topit si a curs pe pamant./ A ramas cerul fierbinte si gol./ Ciuturile scot din fantana namol./ Peste paduri tot mai des focuri, focuri,/ Danseaza salbatice, satanice jocuri."
Drama eului liric se declanseaza in momentul in care se anunta vanatoarea initiatica, prin care baiatul se va maturiza in mod cu totul neasteptat: "Ma iau dupa tata la deal printre tarsuri,/ Si brazii ma zgarie, rai si uscati./ Pornim amandoi vanatoarea de capre,/ Vanatoarea foametei in muntii Carpati./ Setea ma naruie. Fierbe pe piatra/ Firul de apa prelins din cismea./ Tampla apasa pe umar. Pasesc ca pe-o alta/ Planeta, imensa, straina si grea." Copilul traieste o coplesitoare experienta, orientata in sens initiatic prin multiple elemente ale poeziei. Senzatia este de lume suprareala, cu semne ce pregatesc gradat, cu minutie, punctul culminant, dramatic, al vanatorii rituale, mitice. Asteptarea face parte din scenariu, intr-un loc de panda, langa izvoare: "Asteptam intr-un loc unde inca mai suna,/ Din strunele undelor line, izvoarele./ Cand va scapata soarele, cand va rasari luna,/ Aici vor veni in sirag sa s-adape/ Una cate una caprioarele."
Natura, prefigurand momentul sacrilegiului "oprit de lege si de datini", devine, in sufletul copilului, in corelatie cu acest taram pustiit, peisaj interior, care se extinde, prin proiectie empatica, asupra intregului decor din afara: "Spun tatei ca mi-i sete si-mi face semn sa tac./ Ametitoare apa, ce limpede te datini!// Ma simt legat prin sete de vietatea care va muri/ La ceas oprit de lege si de datini." In univers, clipa astrala a disparitiei fiintei se simte de departe: "Cu fosnet vestejit rasufla valea./ Ce-ngrozitoare inserare pluteste-n univers!/ Pe zare curge sange si pieptul mi-i rosu, de parca/ Mainile pline de sange pe piept mi le-am sters!". Apropierea mortii se repercuteaza la nivel cosmic, ca o forta acretionara, anticipand tulburarea ordinii astrale: "Ca pe-un altar ard ferigi cu flacari vinetii,/ Si stelele uimite clipira printre ele./ Vai, cum as vrea sa nu mai vii, sa nu mai vii,/ Frumoasa jertfa a padurii mele."
Scena sacrificiului are reverberatii in strafundurile firii, tulburand linistea monumentala a naturii: "Dar vaile vuira. Cazuta in genunchi,/ isi ridicase capul, il clatina spre stele,/ il pravali apoi, starnind pe apa/ Fugare roiuri negre de margele./ O pasare albastra zvacnise dintre ramuri,/ Si viata caprioarei spre zarile tarzii/ Zburase lin, cu tipat, ca pasarile toamna/ Cand lasa cuiburi sure si pustii./ impleticit m-am dus si i-am inchis/ Ochii umbrosi, trist strajuiti de coarne,/ Si-am tresarit tacut si alb cand tata/ Mi-a suierat cu bucurie: - Avem carne!". in apa pe care copilul o bea se simte de la inceput fluiditatea mortii: "Spun tatei ca mi-i sete si-mi face semn sa beau,/ Ametitoare apa, ce-ntunecat te datini!/ Ma simt legat prin sete de vietatea ca e a murit/ La ceas oprit de lege si de datini.../ Dar legea ni-i desarta si straina/ Cand viata-n noi cu greu se mai anina,/ Iar datina si mila sunt desarte,/ Cand soru-mea-i flamanda, bolnava si pe moarte." Realitatea cruda a vietii determina aceste actiuni disperate de supravietuire ale individului, ca o necesitate de a ucide pentru a nu muri, intr-un lant trofic al existentelor ce se succed intr-o ordine prestabilita de un destin necrutator.
Caprioara devine astfel o victima inocenta a unui timp imperfect, corupt, prin care se redimensioneaza elementele naturii, incarcate de mistere mai adanci: "Ce-i inima? Mi-i foame! Vreau sa traiesc si-as vrea.../ Tu iarta-ma, fecioara, - tu, caprioara mea!/ Mi-i somn. Ce nalt ii focul! Si codrul, ce adanc!/ Plang. Ce gandeste tata? Mananc si plang. Mananc!" O data cu sfarsitul plapandei fiinte dispare si inocenta copilariei, alungata de realitatea cruda a vietii, in care mai presus este instinctul de supravietuire.

sâmbătă, 17 aprilie 2010

Nichita Stănescu
--------------------------------------------------------------------------------
Poveste sentimentală

Pe urmă ne vedeam din ce în ce mai des.
Eu stăteam la o margine-a orei,
tu - la cealaltă,
ca două toarte de amforă.
Numai cuvintele zburau intre noi,
înainte şi înapoi.
Vârtejul lor putea fi aproape zărit,
şi deodată,
îmi lăsam un genunchi,
iar cotul mi-infigeam în pământ,
numai ca să privesc iarba-nclinată
de caderea vreunui cuvânt,
ca pe sub laba unui leu alergând.
Cuvintele se roteau, se roteau între noi,
înainte şi înapoi,
şi cu cât te iubeam mai mult, cu atât
repetau, într-un vârtej aproape văzut,
structura materiei, de la-nceput.

luni, 5 aprilie 2010

Adrian Păunescu
--------------------------------------------------------------------------------
Ce Simplu MI-AI FI, dacă Nu te-as UBI

Altceva Nu-i nimic
Si mereu mA complic
Simplu si CE MI-AR FI,
Dacă te-as iubi Nu.

Dacă m-as Lua dupa pretexte,
Tier-as trage dacă e uşor,
nici Nu trebuia s-aud de tine
eră Si-mi Mai de folos sa mor.

M-am băgat de buna voie slugă,
moralul dragostei ce ti-o port,
Dar pricep ca mi-ar Fi Fost rentabil
sa privesc destinul ca pe-ONU sportului.

Nu-i o simplă încăpăţânare,
ONU pentru ambiţios pariu,
Dar ALEG O Cale complicată,
DIN tocmai motivul ca pacta sunt Viu.

Eu detest relaţia burgheză,
decorată circumstanţiale,
mA închin la legile naturii
ŞI salut iubirea, ca scandal.

Mama ei de Viata prefacută,
tatăl ei de soartă la mezat,
Te iubesc version felul unui trăznet,
te prefer asa cum s-a-ntâmplat.

Greu Imi e ŞI Greu e ITI ŞI cravată
Cu acest FEL de un Trai al Meu,
totuşi, Vreau sa ştii ca, DIN pacate,
Dragostea e o dificultate,
fara grija de-ar fi MULT Cu Mai Greu.

duminică, 4 aprilie 2010


Sfintele Pasti sau Sarbatoarea Invierii Domnului este cea mai importanta dintre toate sarbatorile de peste an si este al doilea praznic imparatesc cu data schimbatoare, primul fiind Duminica Floriilor. Intregul ciclu de sarbatori dintr-un an bisericesc depinde de Sfintele Pasti. In functie de data acestei sarbatori se ordoneaza si se denumesc duminicile si saptamanile de peste an, cu evangheliile si apostolele care se citesc la Sfanta Liturghie in timpul anului, se ordoneaza cele 11 pericope evanghelice care se citesc la Utreniile duminicilor, precum si cele opt glasuri ale cantarilor Octoihului. Importanta sarbatorii este subliniata si de durata ei, ea tinand trei zile (mai lunga decat a altor praznice).

Cuvantul Pasti este de origine evreiasca (Pesah = trecere, mostenit de evrei de la egipteni, dar in limba romana provine din forma bizantino-latina Paschae). Evreii numeau Pasti (Pascha) sau sarbatoarea azimilor sarbatoarea lor anuala in amintirea trecerii prin Marea Rosie si a eliberarii lor din robia Egiptului (Iesire 12, 27), care se praznuia la 14 Nisan si coincidea cu prima luna plina de dupa echinoctiul de primavara. Deci termenul de Pasti a trecut in vocabularul crestin pentru ca evenimentele petrecute - patimile, moartea si invierea Domnului - au coincis cu Pastile evreilor din anul 33. Dar trebuie retinut ca obiectul Pastilor crestine este cu totul diferit de cel al Pastilor evreilor, singura legatura dintre ele fiind doar aceea de nume si de coincidenta cronologica.

Pastile reprezinta cea mai veche sarbatoarea crestina. Alaturi de ziua de duminica (sarbatoarea saptamanala a crestinilor) , Sfintele Pasti au fost sarbatorite inca din epoca apostolica.

Primii crestini intelegeau prin Pasti nu numai sarbatoarea Invierii, ci si pe aceea a Cinei si a Patimilor Domnului, iar uneori numai pe cea din urma. De aceea, saptamana pe care noi o numim azi Saptamana Patimilor, se numea la ei Saptamana Pastilor sau Zilele Pastilor. Cu timpul, intelesul cuvantului Pasti s-a restrans numai la sarbatoarea Invierii, asa cum este inteles si astazi.

In Biserica veche au existat mari diferente regionale in ceea ce priveste data si modul sarbatoririi. Dar cei mai multi crestini sarbatoreau Pastile in aceeasi zi din saptamana in care a murit si a inviat Domnul. Adica comemorau moartea Domnului in Vinerea cea mai apropiata de 14 Nisan, numind-o Pastile Crucii, iar Invierea in Duminica urmatoare, care cadea totdeauna dupa 14 Nisan sau dupa prima luna plina care urma echinoctiului de primavara, duminica pe care o numeau Pastile Invierii. Acestia priveau Pastile Crucii ca zi de tristete si il comemorau cu post si intristare, prelungind postul pana in ziua Invierii, cand faceau agape si cine, asa cum procedam si noi astazi.

Erau si crestini care serbau Pastile la data fixa: 25 martie sau 27 martie.

Aceste diferente referitoare la data sarbatoririi Pastilor au creat controverse intre partizanii diferitelor practici, care erau aproape de a provoca schisme sau rupturi intre unele Biserici (secolul al II-lea).

Sinodul I ecumenic (Niceea 325) a incercat sa uniformizeze data serbarii Pastilor, la initativa imparatului Constantin cel Mare. Pentru aceasta s-a folosit practica cea mai generala, bazata pe calculul datei Pastilor obisnuit la Alexandria, care avea urmatoarele norme: Pastile se vor serba intotdeauna duminica si aceasta duminica va fi cea imediat urmatoare lunii pline de dupa echinoctiul de primavara. Iar cand 14 Nisan (prima luna plina de dupa echinoctiul de primavara) cade duminica, Pastile se vor serba in duminica urmatoare, pentru a nu se serba o data cu Pastile iudeilor, dar nici inaintea acestuia. Sinodul de la Niceea a mai stabilit ca data Pastilor din fiecare an va fi calculata din vreme de catre Patriarhia din Alexandria, iar aceasta o va comunica la timp si celorlalte Biserici crestine.

Deci data Pastilor depinde de doua fenomene naturale: unul cu data fixa, legat de miscarea soarelui pe bolta cereasca - echinoctiul de primavara (21 martie) - si unul cu data schimbatoare, legat de miscarea de rotatie de lunii in jurul pamantului - luna plina de dupa acest echinoctiu, numita si luna plina pascala. Aceasta din urma face ca data Pastilor sa varieze in fiecare an.

Insa, deoarece echinoctiul de primavara nu era fixat pretutindeni la aceeasi data si din cauza imperfectiunilor legate de calculul astronomic al vechiului calendar iulian (folosit in Apus pana in 1582, iar la noi in tara pana in 1924), nici dupa Sinodul de la Niceea nu au incetat deosebirile intre diferitele regiuni crestine in ceea ce priveste data sarbatorii pascale. Nici pana astazi nu exista uniformitate in aceasta privinta intre Apusul si Rasaritul crestin, fiindca nu toti se servesc de acelasi calendar. Astfel, in Apus, Pastile se serbeaza intre 22 martie si 25 aprilie ale stilului nou, adica in conformitate cu calendarul gregorian, introdus in Apus din 1582.

Totusi, ca sa se inlature dezacordul dintre diferitele Biserici crestine ortodoxe si pentru a stabili o uniformitate cel putin in ceea ce priveste data celei mai mari sarbatori crestine - Pastile -, Bisericile ortodoxe care au adoptat noul calendar (indreptat) au stabilit (din anul 1927 inainte), prin consens general, ca Pastile sa fie serbat in toata crestinatatea ortodoxa dupa Pascalia stilului vechi, adica o data cu toate Bisericile ramase la calendarul vechi (neindreptat).

Insa, desi toti ortodocsii sarbatoresc in aceeasi duminica, ea este numerotata diferit in cele doua calendare, din cauza celor 13 zile cu care calendarul neindreptat este ramas in urma fata de cel indreptat.

Bisericile ortodoxe care au adoptat reforma calendaristica (intre care si cea romana) serbeaza Pastile intre 4 aprilie (data cea mai timpurie) si 8 mai (data cea mai tarzie), iar cele de stil vechi intre 23 martie si 25 aprilie. Tot de aici provine si marea diferenta din unii ani intre data Pastilor ortodox si a celui catolic.

In ceea ce priveste modul sarbatoririi, Pastile era praznuit ca o zi de bucurie, fiind cea mai mare sarbatoare crestina: marele eveniment din istoria mantuirii noastre - invierea Domnului -, care sta la temelia credintei si a Bisericii crestine. Noaptea invierii era petrecuta in biserici, in priveghere si rugaciune. In acea noapte avea loc botezul catehumenilor, iar momentul Invierii era intampinat cu cantari de bucurie, cu savarsirea Sfintei Jertfe si cu multe lumini, semn al luminarii duhovnicesti. Mai ales neofitii (cei botezati in noaptea Invierii) isi puneau haine albe si purtau in maini faclii luminoase, ca unii care s-au ingropat cu Hristos, dar au si inviat impreuna cu El.

Incepand de la imparatul Constantin cel Mare inainte, se luminau nu numai bisericile in care se facea slujba Invierii, ci si casele crestinilor si orasele, cu faclii inalte de ceara sau torte aprinse, astfel incat noaptea Invierii era mai luminoasa ca ziua. Crestinii se salutau de atunci si pana la Inaltare cu "Hristos a inviat!", la care raspunsul era "Adevarat a inviat!" In ziua Invierii toti se imbratisau, cerandu-si iertare unii altora, inainte de impartasire. In unele biserici erau reprimiti solemn penitentii; imparatii eliberau prizonierii, stapanii eliberau sclavii si toti faceau fapte de milostenie.

In biserici se aducea de mancare: paine dulce (pascha), branza, carne (mai ales de miel) si oua rosii. Dupa ce erau binecuvantate erau impartite saracilor sau intre crestini, asa cum se mai procedeaza si astazi in unele biserici.

Serbarea Pastilor se prelungea o saptamana, savarsindu-se in fiecare zi Sfanta Liturghie, la care credinciosii se impartaseau cu Sfantul Trup si Sange. Neofitii purtau hainele albe de la botez in tot acest timp. Crestinilor le era interzisa participarea la petrecerile paganesti, iar unii dintre Sfintii Parinti opresc chiar lucrul in Saptamana Luminata. De acum si pana la Rusalii erau interzise metaniile in biserici si posturile.

Invierea Domnului a fost si ramane inima spiritualitatii ortodoxe.