toolbar powered by Conduit

duminică, 26 septembrie 2010

Cu tancurile la fier vechi


ARAD - Tancurile vechi, scoase din uz de către armată, sunt reciclate la societăţile de profil, fiind vândute ca şi fier vechi.Armata a semnat un contract la nivel naţional cu una dintre societăţile de reciclare, iar acum sunt valorificate maşinăriile de război defecte, vechi, care nu mai pot fi folosite la nimic altceva.

Potrivit informaţiilor primite, până în momentul de faţă la Remat au fost aduse 111 tancuri construite în anii '50, dar care au fost scoase din uz în urmă cu aproximativ 20 de ani. Ultimele tancuri aduse sunt din Lipova, de la fosta unitate militară. „Mai avem încă vreo şapte pe care trebuie să le aducem. Tancurile erau abandonate pe câmp şi erau locul de joacă al copiilor din zonă”, spune una dintre persoanele care răspund de valorificarea tancurilor vechi.

Maşinăriile de război sunt de fabricaţie rusească, iar fiecare tanc cântăreşte aproximativ 80 de tone. În ceea ce priveşte valoarea în lei a contractului, nu am putut afla nimic, oficialii Remat susţinând că acest contract este unul secret.



--------------------------------------------------------------------------------

--------------------------------------------------------------------------------

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu